Înapoi la Noutăți

BRD, AL ȘASELEA PREMIU CONSECUTIV PENTRU CEL MAI BUN SUB-CUSTODE DIN ROMÂNIA DIN PARTEA REVISTEI ”GLOBAL FINANCE”

28 Jun 2021

BRD-Groupe Société Générale a primit, pentru al șaselea an consecutiv, din partea publicaţiei americane Global Finance, premiul ”Best Sub-Custodian Bank in Romania”, în cadrul competiţiei anuale “Best Sub- Custodian Bank Awards 2021”, care îi desemnează pe cei mai buni furnizori de servicii de custodie din peste 80 de ţări și teritorii.

Distincţia confirmă importanţa pe care BRD o acordă calităţii serviciilor de depozitare și custodie, piață pe care banca este lider.

Redacția Global Finance a luat în considerare, în alcătuirea clasamentului, cercetările de piață, contribuțiile experților și chestionarele completate de bănci pentru a selecta instituțiile care furnizează cele mai bune servicii pe piețele locale și marile regiuni ale lumii. Între criterii se numără calitatea relațiilor cu clienții, calitatea serviciilor, competitivitatea pricingului, platformele tehnologice și gradul de inovare, operațiunile post-decontare, planurile de continuitate a activității și cunoașterea reglementărilor și practicilor locale. Global Finance a obținut, de asemenea, testimoniale de la clienții serviciilor de sub-custodie. Perioada evaluată este cea cuprinsă între 1 ianuarie 2020 și 31 decembrie 2020.

Din 1 iulie 2020, BRD Groupe Société Générale acționează și în calitate de partener custode local pentru Clearstream, depozitarul central al grupului Deutsche Borse, care asigură decontarea și depozitarea acțiunilor românești prin infrastructura sa internațională, permițând astfel un acces mai ușor la piața românească de capital pentru investitorii internaționali și noi oportunități de finanțare pentru piața românească.

Specializată pe domeniul bancar şi pe cel al pieţelor financiare, revista Global Finance a fost fondată în 1987 la New York, cu un tiraj de 50.000 de exemplare și cititori în 189 de ţări. Premiile ”Global Finance” recompensează instituţiile financiare cele mai performante din diferitele zone ale lumii.

Articole asemănătoare

Companiile din România vor beneficia de finanțare suplimentară, după ce BEI acordă un credit de 100 milioane EUR către BRD Sogelease IFN

BEI acordă BRD Sogelease IFN un împrumut de 100 milioane EUR pentru extinderea finanțării destinate ...

află detalii

BRD EXTINDE FUNCȚIONALITĂȚILE ROPAY ÎN YOU BRD ȘI LANSEAZĂ PLĂȚILE ROPAY INSTANT CĂTRE COMERCIANȚI

BRD Groupe Société Générale extinde funcționalitățile disponibile prin serviciul RoPay în aplicația ...

află detalii