Înapoi la Noutăți

BRD, din nou cea mai bună bancă pentru tineri la Mastercard Bank of the Year awards

05 Apr 2018

Banca își vede reconfirmată poziţia de lider în privinţa ofertelor către consumatorii tineri din România, în urma obţinerii trofeului pentru ”Cea Mai Prietenoasă Bancă pentru Tineri în 2017”, în cadrul celei de-a III-a ediţii a galei „Mastercard Bank of the Year”, desfăşurată la sfârșitul lunii martie la Muzeul Naţional de Artă.

Este al doilea an la rând când banca obține acest premiu, care recunoaște calitatea produselor și serviciilor bancare destinate celor mai tineri clienţi din România. Potrivit argumentaţiei juriului, consumatorii tineri au alte exigenţe decât generaţiile anterioare, fiind dispuşi să treacă mai uşor şi mai repede de la un serviciu la altul, atunci când li se oferă condiţii mai avantajoase.

Aplicaţia pe care am înscris-o în competiție a avut câștig de cauză atât prin proiectele adresate tinerilor și reunite în platforma Mindcraft (BRD First Tech Challenge, Innovation Labs, Mindcraft Hub), cât și datorită serviciilor dedicate lor.

”Cred că putem fi mândri de această recunoaștere pe care am primit-o și în acest an. Acest premiu este rezultatul eforturilor pe care echipa noastră le face în fiecare zi, prin acordurile cu universitățile și promovarea de fiecare zi a produselor și serviciilor noastre către elevi și studenți. Le mulțumesc tuturor pentru eforturi și aș vrea să putem obține acest premiu și în 2018”, este mesajul lui Benjamin Turquin, Directorul comercial retail al BRD.

 

 

Articole asemănătoare

GRUPUL BRD ACHIZIȚIONEAZĂ PATRIA ASSET MANAGEMENT

Comunicat de presăBucurești, 9 martie 2026  BRD Groupe Société Générale, prin BRD Asset Ma...

află detalii

Atenție la „romance scam”: cum funcționează și cum te poți proteja de una dintre cele mai răspândite fraude online

În ultimii ani, schemele de tip „romance scam” – adică înșelătoriile bazate pe construirea unei rela...

află detalii