Formular de căutare

Înapoi la Newsroom

BRD lansează, în premieră în România, o linie de finanţare a studiilor de licenţă «Student la UMF Iaşi», cu perioadă de graţie de până la 72 de luni

28 Sep 2016

Parteneriatul tradiţional între BRD şi Universitatea de Medicină şi Farmacie Gr. T. Popa din Iaşi trece, începând din anul universitar 2016-2017, la un nivel superior prin lansarea unui produs de creditare unic pe piaţa din România: linia de finanțare dedicată studenţilor la UMF Gr. T. Popa.

„Acest produs reflectă importanţa pe care banca noastră o acordă domeniului strategic al educaţiei şi clienților noştri studenţi”, a declarat Gheorghe Marinel, Director General adjunct al BRD Groupe Societe Generale.

Perioada de acordare a finanţării este de 10 ani, cu o perioadă de graţie extinsă pe toată durata studiilor, până la 72 de luni. Restituirea finanțării se realizează în anii 7-10, începând cu momentul în care studentul finalizează studiile și devine medic/angajat.

Dobânda - 4,84% (în ziua de 27 septembrie 2016) - este calculată potrivit formulei Robor 6M + 3,90 puncte procentuale.

Valoarea finanțării este echivalentă cu taxa de şcolarizare, iar nivelul comisioanelor de analiză a dosarului, administrare a creditului şi rambursare anticipată este 0.

Exemplu de calcul pentru o finanțare în valoare de 36.000 de lei acordată pe 10 ani, în 6 tranşe anuale în valoare de 6.000 de lei fiecare și cu perioadă de graţie parţială de 72 de luni:
 
suma lunară de plată aferentă primului an de graţie parţială: 30 lei
suma lunară de plată după finalizarea perioadei de graţie:  860 lei
DAE: 6,08%
valoarea totală plătibilă : 48.684 lei

 

BRD-Groupe Société Générale este cea de-a doua bancă din România după totalul activelor. BRD - Groupe Société Générale are 2,2 milioane de clienţi activi şi operează o reţea de 818 unităţi. BRD ocupă o poziţie importantă pe piaţa românească a cardurilor, cu aproximativ 2,2 milioane de carduri valide şi o reţea de acceptare de aproximativ 26 000 POS-uri şi 1 500 ATM-uri. Cu operaţiuni de factoring de 921 milioane de euro în 2015, BRD este liderul pieţei de factoring din România. Activele totale ale băncii erau, la 30 iunie 2016, de 48,4 mld RON.

BRD face parte din Grupul Société Générale, unul dintre cele mai mari grupuri europene de servicii financiare. Grupul are 145 000 de angajaţi în 66 de ţări şi 31 de milioane de clienţi în întreaga lume, în trei activităţi-cheie:

Retail banking în Franţa
Retail banking internaţional, servicii financiare şi asigurări
Corporate & investment banking, private banking, administrare de active şi servicii pentru investitori

www.brd.rofacebook;

Articole asemănătoare