Înapoi la Noutăți

Despre tranzacțiile cu monedele virtuale

29 Jun 2021

În conformitate cu prevederile din Regulamentul BNR nr. 2 din 06.09.2019, instituțiile financiare au obligația să adopte norme interne de cunoaștere a clientelei, corespunzator naturii, volumului, complexității și întinderii activității acestora. BRD-Groupe Société Générale ca membră a Grupului Société Générale trebuie să se conformeze celor mai înalte standarde de prudenţă bancară în materie de cunoaştere a clientelei şi de gestiune prudentă a riscurilor asociate produselor, serviciilor şi tranzacţiilor bancare, astfel cum acestea sunt stabilite în cadrul Regulamentului BNR nr. 2/2019.

Astfel, Banca are obligaţia monitorizării continue a relaţiei de afaceri, inclusiv prin analizarea tranzacţiilor încheiate pe parcursul acesteia, pentru a se asigura că aceste tranzacţii corespund informaţiilor deţinute despre clienți, profilului de risc şi profilului activităţii acestora şi prin asigurarea faptului că deţine documente, date şi informaţii actuale cu privire la clienţi.

În ceea ce privește furnizorii de servicii de schimb/ furnizorii de portofele digitale, datorită riscurilor intrinseci semnificative aferente activităților desfășurate, Banca manifestă pundență în inițierea/ dezvoltarea de relații de afaceri cu astfel de entități. BRD-Groupe Société Générale atrage atenția asupra riscurilor aferente tranzacțiilor realizate cu monede virtuale, acestea fiind considerate active speculative, foarte volatile și extrem de riscante pentru investitori.

Similar cu orice alte tranzacții derulate prin conturi, Banca poate solicita documente care să dovedească sursa fondurilor, iar în cazul în care acestea nu vor fi prezentate sau nu vor fi considerate satisfăcătoare pentru a determina o sursă licită a fondurilor, aceasta își va putea exercita dreptul de a reconsidera relația de afaceri.

Vă informăm în acest sens de cele mai recente comunicări primite de la Banca Națională a României cu privire la acest tip de tranzacții https://www.bnro.ro/page.aspx?prid=19236

Articole asemănătoare

O campanie de phishing vizează clienții BRD sub pretextul confirmării unei încasări în cont

Începând cu weekendul trecut, echipele BRD au primit multiple sesizări privind e-mailuri frauduloase...

află detalii

Anytime România și BRD Groupe Société Générale integrează asigurarea RCA direct în aplicația YOU BRD

Asigurarea RCA Anytime poate fi achiziționată acum direct din aplicația YOU BRD.Parteneriatul aduce ...

află detalii

REZULTATELE GRUPULUI BRD ÎN S1 2026: DINAMICĂ COMERCIALĂ REZILIENTĂ

Comunicat de presăBucurești, 30 iulie 2026 Principalele tendințe comerciale și indicatori finan...

află detalii