Formular de căutare

Înapoi la Newsroom

2009: rezultate solide, in contextul unui mediu economic puternic afectat de recesiune

15 Feb 2010

 

Groupe Société Générale a obţinut în 2009 un profit net consolidat de 812 milioane RON (192 milioane EUR), dovedind rezistenţă la efectele crizei. Profitul brut din exploatare a crescut cu 13% faţă de 2008.
 
BRD - Groupe Société Générale a desfăşurat în anul 2009 o activitate eficientă pe toate liniile de business, în condiţiile unui mediu economic deosebit de dificil.
 
Principalii indicatori financiari ai BRD-Groupe Société Générale la 31/12/2009 sunt*:
 
NB: Aceste cifre nu includ impactul reevaluării mijloacelor fixe ale BRD, care este în curs de finalizare. Estimăm că efectul acestei reevaluări la nivelul profitului net este o scădere de 15 milioane RON, la acest moment.
 
Veniturile din comisioane au crescut cu 7%, mai lent decât în 2008, în condiţiile unei scăderi a volumului operaţiunilor, în timp ce veniturile din marja de dobândă şi operaţiuni de piaţă au crescut cu 19%, respectiv cu 13%.
 
Aceste rezultate au fost obţinute graţie continuării aplicării unor măsuri de contracarare a efectelor crizei financiare constând în controlul strict al cheltuielilor generale şi întărirea controlului riscului.
 
Costul net al riscului a cunoscut o creştere semnificativă în actualele condiţii economice, ajungând la 316 pb. Nivelul creditelor neperformante se situează sub media sistemului bancar, după cum reiese din statisticile Băncii Naţionale a României.
 
Profitul net al grupului, care include şi rezultatele obţinute de filialele BRD Sogelease, BRD Finance şi BRD Securities, este de 812 milioane RON (192 milioane EUR). În ceea ce priveşte profitul net al băncii, acesta se ridică la 792 milioane RON (187 milioane EUR).
 
În condiţiile unei cereri care a scăzut puternic, totalul creditelor acordate de bancă era la sfârşitul anului 2009 de peste 34,9 miliarde RON, împrumuturile pentru persoane fizice reprezentând 48% din total. În ceea ce priveşte depozitele clientelei, acestea depăşeau, la sfârşitul anului 2009, 29,2 miliarde RON, marcând o creştere de 2% faţă de 31 decembrie 2008.
 
Baza de clienţi rămâne una robustă - aproximativ 2,5 milioane de clienţi - după eliminarea clienţilor inactivi şi în condiţiile încetinirii ritmului de achiziţie de clienţi noi. Reţeaua băncii se situează la acelaşi nivel în raport cu sfârşitul anului 2008 - 930 de unităţi. Coeficientul de exploatare (cheltuieli generale / venit net bancar) rămâne la un nivel competitiv, de 42%.
 
Numărul angajaţilor a rămas relativ constant în anul 2009, fiind de aproape 9.100 la nivelul întregului grup BRD.
 
«2009 a fost anul unui examen dificil, marcat de incertitudini referitoare la evoluţiile macroeconomice. În
 
2009, băncile au fost supuse unor presiuni multiple legate de creşterea costurilor riscurilor şi mai ales de asigurarea rentabilităţii operaţiunilor în condiţiile unei cereri extrem de reduse pentru produse şi servicii bancare. Pentru noi, a fost un exerciţiu de flexibilitate şi de adaptare la efectele crizei, pe care l-am făcut cu rezultate foarte bune», a declarat Guy Poupet, Preşedintele - Director General al BRD.
 
În 2009, BRD a primit două distincţii importante, fiind aleasă "Banca Anului în România" de publicaţiile financiare internaţionale Euromoney şi Global Finance.
 
Mai multe informaţii despre rezultatele anuale ale BRD pot fi obţinute pe site-ul internet al băncii, www.brd.ro, la secţiunea Acţionari/Investitori.
 
*Evoluţiile sunt calculate în termeni nominali
Comparaţia 2009/2008 exclude din rezultatele anului 2008 câştigul net din tranzacţia Asiban
Cifrele sunt calculate conform standardelor locale de contabilitate şi sunt neauditate.
 
BRD-Groupe Société Générale este cea de-a doua bancă din România după totalul activelor şi are cea de-a doua capitalizare bursieră la BVB.
 
BRD face parte din Grupul Société Générale, unul dintre cele mai mari grupuri de servicii financiare din zona euro. Grupul are peste 160.000 de angajaţi în toată lumea, pe trei activităţi-cheie:
 

Articole asemănătoare

REZULTATELE GRUPULUI BRD PENTRU PRIMUL TRIMESTRU AL ANULUI 2024

REZULTATELE GRUPULUI BRD PEntru PRIMUL TRIMESTRU AL ANULUI 2024: PERFORMANȚĂ DINAMICĂ PE TOATE LI...

află detalii

Modificări importante ale produselor și serviciilor oferite de BRD

Continuând strategia de simplificare a ofertei destinate persoanelor fizice și totodată de digitaliz...

află detalii