Alina Donici (42 de ani) a fondat compania românească de lactate artizanale Artesana în 2012, alături de soțul ei, Daniel Donici, după ce a gustat o brânză delicioasă, în Spania. Voiau să producă brânzeturi la Tecuci, dar planurile de acasă nu s-au potrivit cu socoteala din târg, așa că brandul a luat o decizie foarte pragmatică și a început producția cu iaurturi, kefir și lapte.
Fabricile lor (momentan două la număr, în curând trei) folosesc doar lapte local și brandul este cunoscut pentru produsele minim procesate și ambalate în sticlă. Compania vinde și pe piața externă din 2024, iar Alina spune că indicatorii pe care îi urmărește cel mai atent pentru a înțelege dacă businessul ei e pe drumul cel bun sunt calitatea produsului în timp și stabilitatea echipei.
Ce te-a determinat să începi fix acest tip de afacere, fix în această nișă?
Nu am pornit cu ideea de „nișă” și nici cu un plan de poziționare de manual. Am pornit dintr-o nevoie foarte personală: aceea de a ști exact ce pun pe masa copiilor mei. Ideea Artesana s-a născut dintr-o întâmplare, atunci când am gustat o brânză cu adevărat specială, în Spania, dar a crescut dintr-o convingere profundă: că laptele nu trebuie „îmbunătățit”, ci respectat.
Nu veneam din industrie, nu aveam background tehnic, dar aveam o intuiție puternică legată de ceea ce înseamnă autentic și de lipsa de onestitate pe care o simțeam în piață. Am simțit că există loc pentru un producător care să spună clar ce face și, mai ales, ce nu face. Așa am ajuns în această zonă a lactatelor minim procesate, ambalate în sticlă, fără scurtături.
De unde ai făcut rost de bani pentru afacere?
Dintr-un amestec de curaj, inconștiență și multă încredere primită de la alții. Am accesat fonduri europene, am luat credite bancare și am pus gaj tot ce aveam: inclusiv casele părinților noștri. A fost o decizie grea și, privită retrospectiv, extrem de riscantă. Asta ca să nu folosim un cuvânt mai dur.
Dar la momentul respectiv nu vedeam alternative. Nu aveam investitori, nu aveam un safety net. Aveam doar un proiect, o convingere și o responsabilitate enormă față de cei care au crezut în noi. Asta te disciplinează foarte repede.
Ce momente de pivotare au modificat businessul?
Spuneam la început de acea bucată de brânză gustată în Spania – noi pe aceea am fi vrut să o facem. Nu o copie, ci o brânză la fel de gustoasă, artizanală, făcută de noi, la Tecuci. Dar piața din România nu era pregătită pentru acele tipuri de brânzeturi. Am trecut de la brânzeturi de nișă la focusul pe iaurturi, kefir și lapte. Nu a fost o decizie… romantică, ci una foarte pragmatică. Piața ne-a arătat ce funcționează și ce poate susține un business, fără să ne trădăm valorile.
Un alt moment important a fost trecerea de la „noi facem tot” la construirea unei echipe reale de management. Acolo s-a schimbat radical felul în care văd businessul, de la supraviețuire la construcție pe termen lung. Nu vă puteți imagina cât de importantă este echipa Artesana și cât de mândri suntem de colegii noștri.
Care a fost cel mai dificil moment de până acum, în evoluția afacerii tale?
Perioada de insolvență, fără îndoială. Nu doar din punct de vedere financiar, ci emoțional. Să primești hârtii de executare pe casele părinților, să știi că deciziile tale îi afectează direct pe cei dragi, este extrem de greu. Am trecut peste acel moment, l-am procesat și nu ne mai definește, dar a fost o școală dură. M-a învățat ce înseamnă responsabilitatea reală în business și nu numai.
Ce indicatori urmărești pentru a înțelege dacă businessul tău e pe drumul cel bun?
Categoric, nu doar cifra de afaceri, deși anul trecut am depășit pragul de aproximativ 15 milioane de euro. Mă uit foarte atent la calitatea produsului constant în timp și la stabilitatea echipei.
Dacă oamenii rămân, cresc și își asumă decizii, iar produsul este la fel de bun de la un lot la altul, știu că suntem pe direcția corectă.
Dacă n-ai fi făcut business, ce ai fi făcut?
Clar aș fi fost diplomat de carieră. Și, într-un fel, cred că nu m-am îndepărtat complet de asta. Doar că astăzi reprezint un alt tip de „interes”: acela de a face lucrurile corect într-o industrie esențială.
