Cristian Ignat este unul dintre acei antreprenori care au demonstrat că două lumi aparent diferite se pot completa. A început cu digital marketing prin agenția Canopy, iar din experiența acumulată a prins curaj să construiască un nou proiect, Aggranda, într-o industrie mult mai tehnică: RPA și acum AI.
Aggranda s-a născut din lecțiile trăite la Canopy, dar și din oportunitatea de a fi agenția globală de performance marketing pentru UiPath, fix în perioada de hiper-creștere a unicornului românesc. „Pentru mine a fost un MBA în real time. Am fost în biroul lor aproape ca un angajat, chiar dacă nu scria asta în contract”, își amintește Cristian Ignat.
Astăzi, Aggranda este o companie cu proiecte livrate în SUA, Germania, Franța, UK sau Austria și cu ambiția de a deveni un nume de referință global în zona de automatizare.
Cum s-a schimbat Cristian Ignat de la Canopy la Aggranda
Deși antreprenor în digital marketing, Cristian a avut curajul să înceapă de la zero într-un domeniu tehnic. „Am aplicat tot ce știam din marketing – analiză, testare, perseverență – dar de data aceasta cu echipe tehnice. Background-ul meu de programator m-a ajutat să înțeleg rapid cum gândesc developerii”, spune el.
Dacă la Canopy focusul era local, Aggranda l-a obligat să gândească internațional, să convingă corporații din piețe mari și să nu pară „o firmă de apartament”, chiar dacă asta era realitatea la început. „Am învățat să livrăm cu echipe mici proiecte de nivel Big 4, dar la costuri mai mici. Poziționarea contează enorm: brandul, reputația, cine vorbește despre tine.”
Cristian recunoaște și că entuziasmul l-a făcut să creadă că lucrurile vor merge mai repede. „Ne-a luat 7 ani să fim recunoscuți global. Suntem exact unde visam – livrăm proiecte complexe în SUA, UK, Germania, Franța, Austria și în sectorul public din România. Dar visam la o ascensiune mai rapidă”, explică Ignat.
“Ce am învățat? Că era nerealist. E greu să convingi o corporație germană să semneze cu o companie românească, oricât de bună e echipa. Ai nevoie de brand, de recomandări externe, de oameni care să vorbească despre tine în piețele unde vrei să joci.”
Lecții de leadership și de business
Astăzi, Aggranda are o cifră de afaceri de 1,5 milioane de euro și o echipă de aproximativ 40 de oameni. Dar mai importante sunt lecțiile învățate. „Perseverența bate talentul. Avem clienți cu care am vorbit 4 ani până să semnăm. Dacă scriam doar de două ori, mă uitau. E greu, dar așa funcționează.”
Un alt principiu este să rămână all in. „Când ești mic, trebuie să țipi că exiști. Nu ai nimic de pierdut. Conservator merg corporațiile, nu startup-urile.” Așa a ajuns să fie remarcat în Austria, unde un partener i-a spus că Aggranda era „peste tot pe YouTube” când s-au cunoscut.
Despre echipă, Cristian este clar: „E important să ai oameni curioși, care învață constant. Din fericire, am asta și la Aggranda, și la Canopy. Dacă tolerezi lipsa de etică sau rezultate slabe, ele se propagă. Poți pierde luni sau ani dacă nu ai omul potrivit.”
Unde este Aggranda astăzi și încotro merge
Compania livrează proiecte complexe pentru clienți globali și începe să intre și în sectorul public din România. Obiectivul este consolidarea poziției ca unul dintre cei mai importanți jucători la nivel mondial în automatizări și AI.
Cristian privește atent la contextul geopolitic și la dinamica AI-ului, dar rămâne convins că succesul vine din combinația de brand, perseverență și echipă. „LLM-urile sunt partea shiny, dar execuția o face RPA-ul. Pe termen lung, combinația dintre AI și RPA va fi cheia.”
Aggranda este un business gândit și pentru creștere, și pentru un eventual exit. Până atunci însă, Cristian Ignat continuă să construiască cu aceeași energie cu care a pornit campania „gol-goluț” la începuturile Canopy: cu curaj, transparență și dorința de a face vizibil un brand românesc pe piața globală.