Nu cred că am îndeajuns de multe cuvinte care să descrie modul în care m-a ajutat sportul. Mental, nu aș fi fost cel de acum, dacă nu ar fi fost poloul. Mi-a dezvoltat reziliența, abilitatea de a crește în pofida adversităților, de a găsi resurse acolo unde mulți văd obstacole, de a gândi în perspectivă. Tot sportul m-a ajutat să am un corp armonios, sănătos, să fiu educat, să fac alegerile potrivite pentru mine. Un moment cheie a fost cel în care m-am transferat la CSA Steaua București. A fost un moment de turnură în evoluția mea, fiindcă am trecut de la un club mic, la cel cu cea mai mare tradiție, am schimbat antrenori, colegi, bazin, program, mentalitate. Practic, m-am aruncat în necunoscut atunci.
Am câte două antrenamente la bazin în fiecare zi, la care se adaugă orele de școală, plus activitățile din programul GO Scholarship și, evident, meciurile. Particip la trei categorii: U18, U20 și seniori. Dorm în jur de 7-8 ore pe noapte. De ratat nu știu exact câte antrenamente ratez într-un an, aș zice că nu mai mult de 10. Sunt departe de casă de fiecare dată când avem turnee în afara Bucureștiului. Dacă stau să mă uit la programul meu, uneori pare copleșitor, însă m-am obișnuit, îmi place foarte mult ceea ce fac, în bazin mă simt ca și cum ar fi a doua mea casă și nu aș schimba pentru nimic asta.
Obiectivul meu principal pentru 2026 este să câștig premiul pentru cel mai bun portar al sezonului și să fiu selectat în lotul național al României U18. Pentru asta știu că trebuie să muncesc constant: să îmi îmbunătățesc tehnica și viteza de reacție, să fiu mai puternic fizic, dar și mai echilibrat mental, să gestionez mai bine presiunea meciurilor și să învăț din greșelile pe care le fac. Vreau să fiu nu doar mai bun în apărare, ci și mai prezent în joc, să comunic mai eficient cu echipa și să dau încredere colegilor mei.
Sportul de performanță cere și sacrificii, iar eu, fără doar și poate, am sacrificat viața socială. Și este o realitate cu care cred că am făcut pace.
În cariera mea, au existat două momente esențiale care m-au definit ca sportiv.
Îmi amintesc un meci de acum doi ani pe vremea când eram la ACS Real Team, cu echipa CSS1, am simțit atunci pentru prima dată că în poartă este locul meu, că aceasta este calea mea. La fel m-am simțit și recent, la un meci la U18, împotriva echipei CS Triumf. Și aș mai menționa momentul în care am intrat pentru prima dată într-un meci oficial la seniori.
Cel mai greu moment nevăzut a fost atunci când a trebuit să aleg între Steaua și Rapid și pentru mine a presupus un consum emoțional uriaș. M-am simțit brusc foarte singur, pentru că știam că, oricât de mult mă sprijină familia, doar eu pot hotărî ce drum aleg. Am analizat zile întregi fiecare variantă și simțeam cum presiunea se adună pe umerii mei. În interior eram doar eu cu gândurile și fricile mele. Momentul acela m-a maturizat, m-a obligat să îmi asum alegeri și să înțeleg că drumul meu, ca sportiv, e al meu și nimeni nu poate lua deciziile grele în locul meu.
Cel mai frumoase momente pe care le am, în afara bazinului, sunt acelea din deplasări, când eu și colegii petrecem timp împreună și ne relaxăm. Sunt momente în care râdem cu toată pofta, ne distrăm și legăm prietenii strânse. Sunt importante fiindcă descărcăm din tensiunea meciurilor și devenim mult mai conectați și mai uniți.
Un moment cheie care mi-a rămas în cap a avut loc chiar recent, în unul din ultimele meciuri jucate, când am apărat pe lângă multe alte șuturi și două penalty-uri și m-a „lovit” claritatea parcursului meu și conștientizarea faptului că acolo în poartă îmi este locul, că sunt ultima linie de apărare și sunt dispus să fac tot ceea ce îmi stă în puteri ca să închid poarta.
Îmi definesc propriul sistem de susținere prin trei lucruri esențiale: disciplină, determinare și dedicare. Ele sunt baza care mă ajută să continui chiar și atunci când e greu, să nu renunț, să cresc pas cu pas și să caut mereu cea mai bună versiune a mea.
Apoi, familia mea — mama, tata, fratele și sora mea — reprezintă baza sistemului meu de sprijin. Ei nu doar că mă susțin de pe margine și îmi fac galerie, dar mă ajută concret cu tot ce pot: de la transport, la alimentație, organizare și până la sfaturi și susținere morală în momentele dificile. Apoi vin antrenorii mei, care sunt întotdeauna prezenți cu un cuvânt bun, un sfat tehnic sau feedback-ul necesar. O altă persoană foarte importantă este prietenul meu Horia, care, fiind și el portar, înțelege perfect prin ce trec.
Acum ceva timp, am trecut printr-un moment dificil: îmi amintesc perfect un meci cu CSS 1. Era 12-11 pentru adversari, iar ultimul lor gol a venit după un șut pe care nu am reușit să-l blochez complet — mingea mi-a scăpat printre mâini și a intrat în poartă. Simțeam că am dezamăgit pe toată lumea. Mai tarziu, antrenorul a cerut pe ultimul atac timeout; ne-a strâns pe toți și ne-a spus calm, dar ferm, să ridicăm mâinile pe linia de doi metri, pentru că asta era singura șansă să obținem un penalty și să egalăm. Am mers și eu în atac, iar la ultima fază eu am fost cel care a șutat… și am ratat. În momentul acela nu am plâns, eram doar amorțit. Dar în săptămâna care a urmat am simțit tot greul acelei ratări — au fost seri în care am plâns de neputință și frustrare. Mama a fost cea care a venit lângă mine, m-a ascultat fără să mă grăbească, m-a consolat și mi-a spus ceva ce nu voi uita: că oricine greșește, că durerea asta face parte din proces și că exact din aceste momente învăț și cresc cel mai mult. M-a ajutat să respir din nou și să îmi recapăt curajul.
Și am un mesaj pentru ea: „Îți mulțumesc, mama, că ești mereu alături de mine și mă susții în tot ceea ce fac. Îți sunt recunoscător pentru suportul moral pe care mi-l oferi atunci când îmi este greu. Te iubesc mult.”
Când am intrat în programul GO Scholarship, mă așteptam să fie o provocare nouă și exact asta am găsit — dar mult mai spectaculoasă decât credeam. Este o provocare care mă scoate constant din zona de confort și mă face să cresc zi de zi.
Cea mai mare surpriză pentru mine a fost cât de prietenoși și deschiși sunt toți cei din GO. Nu mă așteptam să simt o conexiune atât de rapidă și să pot vorbi cu ei atât de ușor despre orice, fie că e legat de sport sau de viața de zi cu zi.
Trei lucruri esențiale pe care le-am învățat în program au fost:
- Alimentația: cum să îmi hrănesc corect corpul pentru performanță.
- Recuperarea: cât de esențială este refacerea și somnul.
- Mentalitatea: cât de mult contează atitudinea pozitivă și cum să îmi gestionez emoțiile ca un sportiv de top.
O diferență vizibilă pentru viața mea de sportiv de când sunt în GO a fost schimbarea mindset-ului: acum sunt mai atent la detalii, mai responsabil și mai implicat în munca mea. Am început să înțeleg mai bine ce înseamnă să fii sportiv profesionist și să îmi asum asta zi de zi.
Aș recomanda programul pentru că este o experiență unică, care te ajută să crești nu doar ca sportiv, ci și ca om. Te face să îți descoperi adevăratul potențial, te învață să ai încredere în tine și te responsabilizează cu sprijin și încurajare. În plus, îți oferă toate instrumentele și resursele ca să îți urmezi visul.
Această serie de articole aduce în prim-plan momentele invizibile din spatele performanței: orele de antrenament, lupta cu accidentările, disciplina de fier și încrederea necondiționată în propriul potențial.
Programul GO Scholarship este partenerul care le oferă tinerilor sportivi sprijinul complet de care au nevoie pentru a-și construi un viitor solid, dincolo de teren. La BRD, înțelegem că excelența nu se naște din întâmplare, asumându-ne rolul de a le oferi acestor tineri susținere constantă și încredere pentru a transforma efortul în realitate.
